miercuri, 11 iunie 2008

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I
Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

vineri, 6 iunie 2008

Street delivery -Cum te privesc

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

marți, 3 iunie 2008

CUM TE PRIVESC


Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

unknown error

#inlclude

int pseudorecenzie ()
{
cout<<"Pseudorecenzie pentru ca or sa fie incalcate cateva 'norme' ale recenziei. Nu ma voi stradui sa fiu obiectiva, iar in ceea ce priveste forma de prezentare, am luat-o deja pe aratura.";
cout<<-endl;

cout<<"In urma numeroaselor dezbateri purtate la nivelul 'piticilor mei de pe creier' ( copyright =)) ), am decis ca subiectul 'recenziei' mele o sa fie 'WAKING LIFE'. Nu se pune aici problema de un film preferat, si nici de principiul stivei: ultimul venit, primul servit, pentru ca am vazut cel putin 10 filme care sa merite recenzii, in ultimele 3 sapt.";
cout<<-endl;

cout<<"Revenind, 'WAKING LIFE' este o creatie a regizorului/scenaristului Richard Linklater, aparuta in anul 2001.";
cout<<-endl;

cout<<"Filmul prezinta un tanar care se intalneste si discuta cu diferiti oameni, ce isi expun propriile idei despre univers. Desi aparent fara nicio alta legatura intre ele in afara de personajul principal, care in mare parte dintre discutii este doar ascultator, toate aceste 'momente' fac parte din produsul 'aleator' al visului. Protagonistul este de altfel prins intr-o serie de vise, si incearca sa se trezeasca.";
cout<<-endl;

cout<<"In ceea ce priveste vizualul, pelicula este realizata prin filmarea tuturor cadrelor de insusi regizorul, cu o camera de mana. Astfel, inregistrarile usor tremurate dau impresia de vis. Imaginea de film a fost apoi prelucrata virtual de o echipa de artisti, puntandu-se observa diferite stiluri.";
cout<<-endl;

cout<<"Indiferent daca veti considera ideile expuse in film a fi 'prea savante', sau 'semidocte', 'WAKING LIFE' este o experienta interesanta; pelicula este greu de comparat cu alte filme (poate doar 'A scanner darkly' in ceea ce priveste animatia). Fara sa-l consider, dupa cum am spus si mai sus, cel mai bun film vazut, 'WAKING LIFE' merita cu siguranta sa fie vizionat, ignorand nota de doar 7,5 de pe imdb.";
cout<<-endl;

cout<<"Desi ma indoiesc ca o sa fie cazul, vizionare placuta.";
return 0;
}

Thus spoke Zarahustra




2001:A Space Odyssey este un film din 1968 regizat de Stanley Kubrick dupa un scenariu de Arthur C.Clarke si Stanley Kubrick.Filmul este printre cele mai controversate filme SF si printre cele mai bune.Nominalizat la 4 Oscaruri a castigat numai 1 si in ciude faptului ca a fost primit cu scepticism astazi este considerat printre cele mai bune filme facute vreodata.In 1991 a fost considerat "culturally, historically, or aesthetically significant" de catre Libraria Congresului SUA si a fost decisa pastrarea sa inNational Film Registry.

Filmul trateaza descoperirea de catre civilizatia umana a urmelor unei civilizatii cu 100 de mii pana la 1 milion de ani mai avansata.De asemenea trateaza contextul evolutiei unice a omului pe Pamant in contextul acestui contact indirect.Scena de la inceput cu tribul de maimute ce intalneste pentru prima data monolitul misterios si ajunge in urma contactului cu acesta sa utilizeze pentru prima oara o unealta ,sa ucida prima oara un animal pentu a consuma carnea acestuia dar si sa ucida pentru prima oara.



Scena in care osul-unealta zboara din mainile maimutei pentru a se transforma incet in urcarea sa catre bolta cereasca intr-o naveta spatiala este printre cele mai frumoase scene facute vreodata.Pe masura ce acordurile simfoniei lui Johann Strauss "An der schönen blauen Donau" naveta spatiala se indreapta incet catre o statie spatiala ce orbiteaza Pamantul.


potentialul ei distrugator,HAL devine suspicios cu privire la scopurile misiunii pe Jupiter despre care cei doi astronauti nu stiau nimic.El greseste intentionat trimitandu-i pe ce doi astronauti sa repare statia radio a navei.In cele din urma HAL isi arata adevaratele sentimente deO alta tema interesanta tratata in film este ceea a inteligentei artificiale,tema ce a fascinat lumea autorilor SF inca de la inceputuri dar si pe regizorul Kubrick.Putini stiu ca filmul AI al lui Steven SPielberg este facut dupa un scenariu de Kubrick.In Odiseea spatiala centrul acestei teme este computerul HAL 9000 ,un supercomputer incapabil de greseala ce poate vorbi,exprima ganduri si sentimente omenesti(mimate sau nu).Intotdeauna inteligenta artificiala este vazuta din agresivitate fata de cei doi si unul dintre astronauti moare precum si cei 3 oameni de stiinta pastrati criogenizati pe nava.

In cele din urma partea finala a filmului il are in centru pe astronautul Dave Bowmann care dupa ce reuseste sa stearga memoria lui HAL observa in apropierea lui Jupiter pe directia de aliniere a planetelor un monolit zburator,de data aceasta orizontal,similar unui ecran de cinematograf.Dupa ce memoria lui HAL este stearsa el afla despre descoperirea monolitului in excavatiile de la baza lunara si despre adevaratul scop al misiunii,detectarea originii semnalului radio trimis caatre monolitul de pe Luna din preajma lui Jupiter.Indreptandu-se catre monolit in capsula sa Dave intra intr-o "Poarta galactica" ce isi modifica pozitia din vetical in orizontal .In urma calatoriei observa suprafata unei planete extraterestre si se trezeste apoi intr-un salon in stil renascentist.
In patul acelei el vede imaginea sa la diferite varsta pana cand ,eul sau aflat pe patul de moarte se uita la un ultim monolit.Filmul se incheie cu imaginea unui fetus ce se deplaseaza in spatiu.

Multe imagini ale filmului sunt de o ciudatenie vizibila si au fost talmacite si rastalmacite in fel si chip.Eu nu consider ca stiu ceea ce a vrut sa transmita Kubrick cu acest film,totusi,tema renasterii,a contactului indirect cu o civilizatie superioara pe care nu o putem intelege,a evolutiei spectaculoase a omului,a pericolului inteligentei artificiale precum si o sondare puternica a constiintei si viziunii umane sunt elemente,teme si motive prezente vizibil in filmul sau.

Este de remarcat ca intreg filmul este facut fara CGI su animatie si toate efectele ,atat de veridice pentru aceea perioada,arata maiestria deosebita a regizorului.

Printre opiniile asupra filmului una dintre cele mai interesante este cea exprimata de Profesorul Michio Kaku de astrofizica de la City University of New York.Clasificand civilizatiile dupa modul in care reusesc sa exploateze energia solara in tip 0,1,2,3 civilizatia noastra actuala se afla la tipul 0 iar cea din odiseea spatiala este o civilizatie de tipul 1.El explica de altfel de ce numai incepand cu tipul 1 putem incepe sa detectam prezenta unor civilizatii de tip 2 si 3,explica diferentele dintre cele 4 tipuri si tranzitia dificila de la tipul 0 la tipul 1.De asemenea isi exprima o opinie legata de monolitii din Odiseea Spatiala spunand ca sunt ramasitele unei civilizatii de tip 3.Mai multe despre cele 4 tipuri de civilizatii despre astofizica si string theory puteti afla uitandu-va pe siteul sau oficial sau pe clipurile de pe youtube(cautati Michio Kaku).

Una peste alta filmul merita vazut si revazut,insusi autorul sau Arthur C.Clarke marturisea ca de fiecare data cand il revizioneaza ii apare in fata ochilor un cu totul alt film.Flmul ramane o capodopera pentru genul SF si nu numai,si in acelasi timp o enigma...

To whom may concern



Pentru cei pasionati de literatura ruseasca, precum yours truly, teatrul bulandra oferea un regal prin piesa "Crima is pedeapsa". Regizorul rus Yuriy Kordonskiy pune in scena romanul scriitorului rus F.M Dostoievsky intr-o maniera originala: el imparte personajul orincipal,Raskolnicov, in 3,trei laturi ale personalitatii sale atribuite cate unui actor: Marius Manole,Richard Bovnoczki si Vlad Logigan.Fiecare actor se confrunta cu o anumita parte din viata studentului rus. Dar cred ca ar trebui sa vorbesc un pic si despre subiectul piesei pentru cei care inca nu au avut placerea sa citeasca romanul: Raskolnicov este un student rus,sarac,care comite o crima aparent din motive financiare. Adevarul este ascuns insa in filosofiile lui de viata. El este suspectat de aceasta crima, desi fara dovezi, datorita unei lucrari scrise de el conform careia exista o rasa superioara. Pe parcursul romanului se duce un joc psihologic intre el si Profiri,anchetatorul sau.


Desi Profiri nu resuseste sa stranga dovezi impotrva lui Raskolnicov,acesta se preda, datorita iubirii pentru Sonia, o fosta prostituata ce ii sta alaturi tot timpul.


Revenind la piesa,este foarte bine regizata si jucata, totul se petrece intr-un cadru intim, cu un numar restrans de spectatori. In mijlocul scenei este ampalasa un fel de camera iar scaunele spectatorilor asezate de jur imprejur astfel incat privitorul este mai aproape de actiune...


Sper ca v-am convins sa mergeti sa vedeti piesa...sau macar sa cititi cartea... si daca nu am reusit, voi pierdeti, deoarece "Crima si pedeapsa" este una din cele mai bune carti din literatura universala :)

sunt propria mea sotie


am fost recent la o piesa de teatru numita "sunt propria mea sotie". din plictiseala, din dorinta (nu ca cea a lui eminescu, fireste) de a vedea ceva nou. a fost jucata la teatrul odeon, intr-o duminica, am impresia. am ramas oarecum indiferenta in urma acestui spectacol, neimpresionandu-ma decat o mica tenta de originalitate la nivelul decorului.

subiectul piesei este viata unui homosexual din germania nazista, care, culmea, supravietuieste "intemperiilor"; ba chiar ajunge sa colaboreze cu autoritatile si sa-si tradeze cel mai bun prieten, care, fiind colectionar de obiecte vechi si placi de gramofon, ca si personajul interpretat de actorul principal, este arestat.

originalitatea la nivel de decor artistic a constat in montarea unei "scene in scena" cu forma de placa de gramofon mobila, care descria o miscare circulara in timpul reprezentarii momentelor din trecutul personajului aflat atunci pe acea placa. in spatele scenei, langa placa orizontala, usor inclinata spre scena, se afla in plan vertical un ecran de sticla separand actorul narator de pe placa, de scena din trecut jucata.

in rest, interpretarea mi s-a parut pe alocuri arida, inexpresiva, chiar falsa, impresie sustinuta si de unele pasaje din piesa jucate de un ecran vorbitor in limba engleza, care nu mi s-a parut a fi deloc la locul lui acolo pe scena de teatru. concluzia ar trebui sa duca la faptul ca desi piesa oferea mai multe resurse spre a fi utilizate in scopuri mai expresive, acestea nu s-au materializat in niciun fel.

post scriptum: in speranta ca nu deranjeaza acest fel de recenzie mai liber, de felul lui si al autorului, si de altfel, nici maniera negativa de prezentare (subiectiva si deci poate falsa), subliniez in final ca experientele de tipul asta sunt destul de constructive, incitand la expunerea mai multor pareri decat ceva considerat, in mod total subiectiv, a fi extraordinar.