Cubism

Între anii 1908-1914 are loc în Franţa cea mai importantă revoluţie în istoria picturii, după cea a descoperirii perspectivei în perioada Renaşterii. Iniţiat de francezul Georges Braque şi spaniolul Pablo Picasso, cubismul va dobândi în scurtă vreme numeroşi adepţi. Această direcţie artistică va juca un rol uriaş în transformarea artelor plastice în secolul al XX-lea. Cubismul este consecinţa unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau declaraţii programatice. Un prim semn îl constituie tabloul "Domnişarele din Avignon" (1907) al lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiţionala artă figurativă şi de modul de reprezentare bazat pe perspectivă.

Georges Braque - Viaduct în Estaque, 1908

Pablo Picasso - Natură moartă cu vioară, 1914


Istoricii de artă disting trei faze ale cubismului:

Prima fază - faza precubistă - până în 1910

Prima fază, cunoscută sub numele de precubistă, durează până în anul 1910 şi se află sub puternica influenţă a lui Cézanne şi celebrei lui recomandări de a "reda natura prin intermediul cilindrului, sferei şi conului". Braque şi Picasso, care pictau în această perioadă personaje, peisaje şi naturi moarte, nu se mulţumesc numai cu încercările de renunţare la perspectivă, ci aspiră mai ales să reducă motivele la forme geometrice fundamentale.

A doua fază - faza analitică - 1910 - 1913

Caracteristică pentru această fază (numită şi "cubism ermetic") este înclinaţia artistului de a descompune obiectul reprezentat într-o mulţime de suprafeţe mici, geometrizate. Gama cromatică devine neobişnuit de sumară, bazându-se în principal pe tonuri de cafeniu şi cenuşiu. Ambii artişti realizează faptul că deformarea din ce în ce mai puternică şi atracţia pentru monocromie poate duce în cele din urmă la abstract. Pentru a evita acest lucru şi pentru a recrea trimiterea concretă la realitate, ei vor propune noi tehnici artistice. Braque introduce în tablourile sale litere tipărite, se serveşte de un şablon în pictură, foloseşte pieptenele pentru obţinerea facturilor vălurite şi recurge la imitaţii de tapet, lambriuri şi marmură. Tot el va realiza apoi construcţii din hârtie, va lipi pe desen fâşii de hârtie decupate dintr-o bandă care imită lemnul, realizând astfel primul său colaj (collage).
Pablo Picasso - Vioară, pahar, pipă şi călimară - 1912, Musée National d'Art Moderne, Paris

Georges Braque - Femeie cu chitară - Musée National d'Art Moderne, Paris

Ultima fază - faza sintetică

Odată cu adoptarea tehnicii colajelor, pe care şi Picasso va începe să o folosească, artiştii intră în ultima fază a cubismului - cea sintetică.
Noua tehnică readuce culoarea în operele cubiştilor, permiţând totodată restabilirea contactului cu realitatea graţie asocierii unor motive care pot fi imediat recunoscute.
Compoziţiile perioadei sintetice sunt total eliberate de ceea ce mai rămăsese încă din iluzia planului profund din lucrările analitice - ceea ce este prezentat va apărea de acum încolo exclusiv în forme plate. Obiectele sunt din nou unificate, dar nu sunt totuşi forme copiate după natură, ci semne simplificate care trebuiau să dezvăluie cele mai esenţiale trăsături ale lor, sinteza obiectelor prezentate.
Sticla, de pildă, este sugerată cu ajutorul unor tăieturi verticale şi orizontale, prima indicând forma profilului ei, cea de a doua, volumul. În timpul perioadei sintetice, pictorul Juan Gris, care s-a alăturat târziu cubismului, devine al treilea participant la acest dialog.
Braque îşi expune lucrările pentru ultima oară la "Salonul Artiştilor Independenţi" în Anul 1909. Picasso refuzase cu mai mult timp în urmă să mai participe la expoziţiile Salonului. Numai cei care frecventează atelierele celor doi artişti şi cei care participă la expoziţiile organizate la Galeria Kahnweiler au ocazia să cunoască lucrările lor, dar cei doi nu se pot plânge de lipsa adepţilor. Astfel, începând din 1911, artiştii care se pronunţă de partea cubismului îşi expun lucrările într-o sală a "Salonului Artiştilor Independenţi" şi apoi la "Salonul de toamnă". În 1912, se organizează o expoziţie strict cubistă intitulată "Section d'Or" la galeria "La Boetie", din iniţiativa lui Marcel Duchamp.

Pablo Picasso - Muzicanţi - Museum of Modern Art, New York

Cubismul se va răspâni ca urmare a acestor expoziţii, dar de multe ori picturile realizate sunt doar o caricatură a operelor aparţinând protagoniştilor acestei mişcări artistice. Dintre cubiştii-imitatori (numiţi şi "cubisteurs"), mulţi nu au înţeles principiile revoluţiei cubiste. După cum scrie pictorul şi criticul italian Ardengo Soffici, "...ei par să deformeze, geometrizeze şi cubizeze fără niciun scop şi la întâmplare, ascunzând banalitatea lor înăscută şi academismul".

Robert Delaunay - Soare, turn şi aeroplan - Albright-Knox Art Gallery, New York