luni, 5 mai 2008

Teatru de umbre

Teatrul de umbre, cunoscut ca "Teatrul de umbre chinezesc", poate fi socotit ca primul procedeu de animaţie.
Se pare că de fapt acest gen de teatru ar fi apărut pentru prima dată în India, fiind importat de chinezi şi dezvoltat din punct de vedere tehnic.
A apărut ca o necesitate de a face apariţia unor zei budişti în temple, în locuri mai întunecoase pentru impresionarea credincioşilor. De asemeni, mai apoi în diferite spectacole teatrale cu marionete. Primele apariţii al acestui gen au apărut în secolul VI e.n.. Era, la acea vreme o preluare a ceace egiptenii deja folosiseră la "apariţia" zeului Ra pe altarele templelor. Diferenţa consta doar procedeul tehnic. Egiptenii foloseau principiul camerei obscure, iar acesta al teatrului de umbre este mai simplu.

Procedeul de animaţie este simplu şi nu trebuia aşteptată apariţia soarelui la o anumită oră pentru a face posibilă "apariţia": se intercalează între o sursă de lumină şi un ecran semitransparent din mătase o marionetă (o reprezentare amorfă a unui om, zeu, animal, a unor obiecte, etc.), care prin mişcare imprimată de un animator (persoana care face ca o marionetă să mişte) cu aţe sau paiete, pare pe ecran o umbră mişcătoare. Sursa de lumină a acelor vremuri de început,era de obicei un foc mare, foc ce degaja multa lumină pentru a asigura o vizibilitate buna spectatorilor. Cu trecerea timpului procedeele tehnice se îmbunătăţesc, atât ca sursă luminoasă, cât şi din punct de vedere artistic al animaţiei marionetelor.

Teatrul de umbre a fost adus în Europa destul de târziu, prin secolul al XVIII-lea. A fost repede asimilat de cei pasionaţi de arta teatrală, atât spectatori, cât şi de artişti. Ba mai mult a fost cel care a inspirat creatorii de desene animate. Nu trebuie uitat că prima proiecţie cinematografică a fost proiecţia unor desene animate, înaintea imaginilor prinse din viaţa reală.







Doi războinici, personaje în teatrul de umbre

Niciun comentariu: