Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I

Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

Street delivery -Cum te privesc

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

CUM TE PRIVESC

Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

unknown error

#inlclude

int pseudorecenzie ()
{
cout<<"Pseudorecenzie pentru ca or sa fie incalcate cateva 'norme' ale recenziei. Nu ma voi stradui sa fiu obiectiva, iar in ceea ce priveste forma de prezentare, am luat-o deja pe aratura.";
cout<<-endl;

cout<<"In urma numeroaselor dezbateri purtate la nivelul 'piticilor mei de pe creier' ( copyright =)) ), am decis ca subiectul 'recenziei' mele o sa fie 'WAKING LIFE'. Nu se pune aici problema de un film preferat, si nici de principiul stivei: ultimul venit, primul servit, pentru ca am vazut cel putin 10 filme care sa merite recenzii, in ultimele 3 sapt.";
cout<<-endl;

cout<<"Revenind, 'WAKING LIFE' este o creatie a regizorului/scenaristului Richard Linklater, aparuta in anul 2001.";
cout<<-endl;

cout<<"Filmul prezinta un tanar care se intalneste si discuta cu diferiti oameni, ce isi expun propriile idei despre univers. Desi aparent fara nicio alta legatura intre ele in afara de personajul principal, care in mare parte dintre discutii este doar ascultator, toate aceste 'momente' fac parte din produsul 'aleator' al visului. Protagonistul este de altfel prins intr-o serie de vise, si incearca sa se trezeasca.";
cout<<-endl;

cout<<"In ceea ce priveste vizualul, pelicula este realizata prin filmarea tuturor cadrelor de insusi regizorul, cu o camera de mana. Astfel, inregistrarile usor tremurate dau impresia de vis. Imaginea de film a fost apoi prelucrata virtual de o echipa de artisti, puntandu-se observa diferite stiluri.";
cout<<-endl;

cout<<"Indiferent daca veti considera ideile expuse in film a fi 'prea savante', sau 'semidocte', 'WAKING LIFE' este o experienta interesanta; pelicula este greu de comparat cu alte filme (poate doar 'A scanner darkly' in ceea ce priveste animatia). Fara sa-l consider, dupa cum am spus si mai sus, cel mai bun film vazut, 'WAKING LIFE' merita cu siguranta sa fie vizionat, ignorand nota de doar 7,5 de pe imdb.";
cout<<-endl;

cout<<"Desi ma indoiesc ca o sa fie cazul, vizionare placuta.";
return 0;
}

Thus spoke Zarahustra

2001:A Space Odyssey este un film din 1968 regizat de Stanley Kubrick dupa un scenariu de Arthur C.Clarke si Stanley Kubrick.Filmul este printre cele mai controversate filme SF si printre cele mai bune.Nominalizat la 4 Oscaruri a castigat numai 1 si in ciude faptului ca a fost primit cu scepticism astazi este considerat printre cele mai bune filme facute vreodata.In 1991 a fost considerat "culturally, historically, or aesthetically significant" de catre Libraria Congresului SUA si a fost decisa pastrarea sa inNational Film Registry.

Filmul trateaza descoperirea de catre civilizatia umana a urmelor unei civilizatii cu 100 de mii pana la 1 milion de ani mai avansata.De asemenea trateaza contextul evolutiei unice a omului pe Pamant in contextul acestui contact indirect.Scena de la inceput cu tribul de maimute ce intalneste pentru prima data monolitul misterios si ajunge in urma contactului cu acesta sa utilizeze pentru prima oara o unealta ,sa ucida prima oara un animal pentu a consuma carnea acestuia dar si sa ucida pentru prima oara.



Scena in care osul-unealta zboara din mainile maimutei pentru a se transforma incet in urcarea sa catre bolta cereasca intr-o naveta spatiala este printre cele mai frumoase scene facute vreodata.Pe masura ce acordurile simfoniei lui Johann Strauss "An der schönen blauen Donau" naveta spatiala se indreapta incet catre o statie spatiala ce orbiteaza Pamantul.


potentialul ei distrugator,HAL devine suspicios cu privire la scopurile misiunii pe Jupiter despre care cei doi astronauti nu stiau nimic.El greseste intentionat trimitandu-i pe ce doi astronauti sa repare statia radio a navei.In cele din urma HAL isi arata adevaratele sentimente deO alta tema interesanta tratata in film este ceea a inteligentei artificiale,tema ce a fascinat lumea autorilor SF inca de la inceputuri dar si pe regizorul Kubrick.Putini stiu ca filmul AI al lui Steven SPielberg este facut dupa un scenariu de Kubrick.In Odiseea spatiala centrul acestei teme este computerul HAL 9000 ,un supercomputer incapabil de greseala ce poate vorbi,exprima ganduri si sentimente omenesti(mimate sau nu).Intotdeauna inteligenta artificiala este vazuta din agresivitate fata de cei doi si unul dintre astronauti moare precum si cei 3 oameni de stiinta pastrati criogenizati pe nava.

In cele din urma partea finala a filmului il are in centru pe astronautul Dave Bowmann care dupa ce reuseste sa stearga memoria lui HAL observa in apropierea lui Jupiter pe directia de aliniere a planetelor un monolit zburator,de data aceasta orizontal,similar unui ecran de cinematograf.Dupa ce memoria lui HAL este stearsa el afla despre descoperirea monolitului in excavatiile de la baza lunara si despre adevaratul scop al misiunii,detectarea originii semnalului radio trimis caatre monolitul de pe Luna din preajma lui Jupiter.Indreptandu-se catre monolit in capsula sa Dave intra intr-o "Poarta galactica" ce isi modifica pozitia din vetical in orizontal .In urma calatoriei observa suprafata unei planete extraterestre si se trezeste apoi intr-un salon in stil renascentist.
In patul acelei el vede imaginea sa la diferite varsta pana cand ,eul sau aflat pe patul de moarte se uita la un ultim monolit.Filmul se incheie cu imaginea unui fetus ce se deplaseaza in spatiu.

Multe imagini ale filmului sunt de o ciudatenie vizibila si au fost talmacite si rastalmacite in fel si chip.Eu nu consider ca stiu ceea ce a vrut sa transmita Kubrick cu acest film,totusi,tema renasterii,a contactului indirect cu o civilizatie superioara pe care nu o putem intelege,a evolutiei spectaculoase a omului,a pericolului inteligentei artificiale precum si o sondare puternica a constiintei si viziunii umane sunt elemente,teme si motive prezente vizibil in filmul sau.

Este de remarcat ca intreg filmul este facut fara CGI su animatie si toate efectele ,atat de veridice pentru aceea perioada,arata maiestria deosebita a regizorului.

Printre opiniile asupra filmului una dintre cele mai interesante este cea exprimata de Profesorul Michio Kaku de astrofizica de la City University of New York.Clasificand civilizatiile dupa modul in care reusesc sa exploateze energia solara in tip 0,1,2,3 civilizatia noastra actuala se afla la tipul 0 iar cea din odiseea spatiala este o civilizatie de tipul 1.El explica de altfel de ce numai incepand cu tipul 1 putem incepe sa detectam prezenta unor civilizatii de tip 2 si 3,explica diferentele dintre cele 4 tipuri si tranzitia dificila de la tipul 0 la tipul 1.De asemenea isi exprima o opinie legata de monolitii din Odiseea Spatiala spunand ca sunt ramasitele unei civilizatii de tip 3.Mai multe despre cele 4 tipuri de civilizatii despre astofizica si string theory puteti afla uitandu-va pe siteul sau oficial sau pe clipurile de pe youtube(cautati Michio Kaku).

Una peste alta filmul merita vazut si revazut,insusi autorul sau Arthur C.Clarke marturisea ca de fiecare data cand il revizioneaza ii apare in fata ochilor un cu totul alt film.Flmul ramane o capodopera pentru genul SF si nu numai,si in acelasi timp o enigma...

To whom may concern

Pentru cei pasionati de literatura ruseasca, precum yours truly, teatrul bulandra oferea un regal prin piesa "Crima is pedeapsa". Regizorul rus Yuriy Kordonskiy pune in scena romanul scriitorului rus F.M Dostoievsky intr-o maniera originala: el imparte personajul orincipal,Raskolnicov, in 3,trei laturi ale personalitatii sale atribuite cate unui actor: Marius Manole,Richard Bovnoczki si Vlad Logigan.Fiecare actor se confrunta cu o anumita parte din viata studentului rus. Dar cred ca ar trebui sa vorbesc un pic si despre subiectul piesei pentru cei care inca nu au avut placerea sa citeasca romanul: Raskolnicov este un student rus,sarac,care comite o crima aparent din motive financiare. Adevarul este ascuns insa in filosofiile lui de viata. El este suspectat de aceasta crima, desi fara dovezi, datorita unei lucrari scrise de el conform careia exista o rasa superioara. Pe parcursul romanului se duce un joc psihologic intre el si Profiri,anchetatorul sau.

Desi Profiri nu resuseste sa stranga dovezi impotrva lui Raskolnicov,acesta se preda, datorita iubirii pentru Sonia, o fosta prostituata ce ii sta alaturi tot timpul.

Revenind la piesa,este foarte bine regizata si jucata, totul se petrece intr-un cadru intim, cu un numar restrans de spectatori. In mijlocul scenei este ampalasa un fel de camera iar scaunele spectatorilor asezate de jur imprejur astfel incat privitorul este mai aproape de actiune...

Sper ca v-am convins sa mergeti sa vedeti piesa...sau macar sa cititi cartea... si daca nu am reusit, voi pierdeti, deoarece "Crima si pedeapsa" este una din cele mai bune carti din literatura universala :)

sunt propria mea sotie

am fost recent la o piesa de teatru numita "sunt propria mea sotie". din plictiseala, din dorinta (nu ca cea a lui eminescu, fireste) de a vedea ceva nou. a fost jucata la teatrul odeon, intr-o duminica, am impresia. am ramas oarecum indiferenta in urma acestui spectacol, neimpresionandu-ma decat o mica tenta de originalitate la nivelul decorului.

subiectul piesei este viata unui homosexual din germania nazista, care, culmea, supravietuieste "intemperiilor"; ba chiar ajunge sa colaboreze cu autoritatile si sa-si tradeze cel mai bun prieten, care, fiind colectionar de obiecte vechi si placi de gramofon, ca si personajul interpretat de actorul principal, este arestat.

originalitatea la nivel de decor artistic a constat in montarea unei "scene in scena" cu forma de placa de gramofon mobila, care descria o miscare circulara in timpul reprezentarii momentelor din trecutul personajului aflat atunci pe acea placa. in spatele scenei, langa placa orizontala, usor inclinata spre scena, se afla in plan vertical un ecran de sticla separand actorul narator de pe placa, de scena din trecut jucata.

in rest, interpretarea mi s-a parut pe alocuri arida, inexpresiva, chiar falsa, impresie sustinuta si de unele pasaje din piesa jucate de un ecran vorbitor in limba engleza, care nu mi s-a parut a fi deloc la locul lui acolo pe scena de teatru. concluzia ar trebui sa duca la faptul ca desi piesa oferea mai multe resurse spre a fi utilizate in scopuri mai expresive, acestea nu s-au materializat in niciun fel.

post scriptum: in speranta ca nu deranjeaza acest fel de recenzie mai liber, de felul lui si al autorului, si de altfel, nici maniera negativa de prezentare (subiectiva si deci poate falsa), subliniez in final ca experientele de tipul asta sunt destul de constructive, incitand la expunerea mai multor pareri decat ceva considerat, in mod total subiectiv, a fi extraordinar.

“The Golden Compass” / “Compasul Auriu(2007)”

Bazat pe romanul original al lui Philip Pullman, intitulat “Northern Lights” / “Luminile Nordului”, “The Golden Compass”reprezinta o combinatie reusita intre cartile de fantasy clasice si istoriile alternative pe care diversii autori le-au creat de-a lungul timpului.
"The Golden Compass" se prezinta ca o extraordinara aventura fanstastica, plasata intr-o lume alternativa, unde fiecare om este insotit de un animal. Aici vei intalni ursi care vorbesc si se lupta, vrajitoare care stapanesc regatul cerului si o specie ciudata numita gyptian.
Ideea de baza este foarte simpla – totul este relativ, nimic nu ramane stabil (va mai amintiti de zicala lui Herodot cum ca “totul curge”?).

Despre ce este vorba ?

Personajul principal al povestii este Lyra, (interpretata de Dakota Blue Richards), o fetita de 12 ani care incearca sa-si salveze un prieten rapit de o misterioasa organizatie numita The Gobblers. Unchiul ei, Lord Asriel, refuza sa o lase sa plece, dar misteriosul domn Coulter ii promite micutei ca o va insoti in aventura vietii ei. Singurul lucru pe care Lyra il va lua in calatorie este alethiometer-ul, o busola ciudata ravnita de numeroase personaje nu tocmai pozitive. Cand Lyra afla adevarul despre prietenul ei rapit, depinde numai de ea sa opreasca razboiul care ii ameninta lumea.

Poate ca subiectul in sine nu are prea mult senzational, cum se intampla in seria Harry Potter sau in “Stapanul inelelor”. Cu siguranta insa ca punerea in scena din film il face foarte vizionabil (de altfel filmul a si castigat un Oscar pentru efecte vizuale). Scenele de lupta nu sunt deloc grabite si nici nu dau impresia de science fiction pe care multe din filmele normale de actiune o ofera din belsug. Dealtfel, partea a doua, ”His Dark Materials” / ”Materialele sale intunecate” nu va mai fi regizata tot de Christian Weitz, care a citat dificultatile tehnice in a aduce la viata intreaga trilogie.

La fel de interesante mi s-au parut intruparile sufletelor – practic fiecare personaj din film are un animal-umbra care il insoteste peste tot si care reprezinta incarnarea sufletului acestuia. Odata cu moartea stapanului, evident si sufletul lui dispare, ceea ce duce la intrebarea fireasca – ce se intampla cand sufletul moare?

Trei motive pentru care sa nu ratezi acest film?
1. Este o poveste fantastica unica: nu vei intalni magicieni si nelispsitele lor palarii tuguiate, dar te vor uimi animalele care isi schimba forma, vorbesc si se lupta.
2. Dakota Blue Richards este o micuta actrita debudanta care a fost aleasa dintre alte 10.000 de candidate pentru acest rol. Clar are ceva special!
3. Protagonistii filmului "Cazino Royal" Daniel Craig si Eva Green se intalnesc de aceasta data intr-o lume aristocratica, unde ea este o veritabila vrajitoare.

Vizionare placuta! ;)

AVENUE Q

Avenue Q este un musical jucat pe Broadway,care de curand a inceput sa se joace si in Europa.Castigator al unui premiu Tony, spectacolul prezinta problemele vietii asa cum sunt dar te ajuta sa vezi partea buna a lucrurilor.Personajele sunt interpretate deopotriva de actori si de marionete.
Avenue Q este povestea lui Princeton, un student inteligent care vine in New York cu sperante mari si cu putini bani.El constata ca nu-si permite sa locuiasca decat in acest cartier.Totusi vede ca are vecini simpatici. Brian este comediantul ramas fara serviciu care are o logodnica asiatica pe nume Christmas Eve.Nicky si Rod sunt doi prieteni buni, colegi de apartament, dar care reusesc sa se certe foarte des din motive minore.In acest cartier mai locuiesc si un dependent de internet numit Trekkie Monster si o educatoare draguta, Kate.Administratorul este chiar celebrul Gary Coleman.Impreuna, Princeton si noii lui prieteni se straduiesc sa-si gaseasca un serviciu stabil, sa aiba intalniri si sa-si

gaseasca scopul in viata.

Avenue Q este ideal pentru adolescenti deorece prezinta adevaratele probleme ale vietii.Si adultii iubesc acest musical.Totusi acest spectacol nu este potrivit pentru copii deorece trateaze si subiecte precum sexul sau alcoolul.Parintii trebuie sa decida, in functie de cat de maturi isi considera copiii, daca sa ii aduca sau nu la Avenue Q.

Acesta este unul din spectacolele mele favorite deoarece te recunosti in aceste personaje,te regasesti in acele situatii si vazand lucrurile din afara constati ca pana la urma orice se poate rezolva.Orice melodie din acest musical ma poate inveseli daca am o zi proasta.

"Quijote" [Ada Milea]

22 aprilie, ora 18. In jumatate de ora incepea ora de desen. Afara ploua in asa hal incat nici acasa nu as fi plecat sa ma arunc in pat sa dorm, insa mi-am strans lucrurile si am iesit din clasa. Si nu, nu am mers acasa, am mers prin ploaie(sau mai bine zis am alergat) pana pe Victoriei. De ce ? Pentru ca venise Ada Milea in capitala, la Teatrul ACT, cu celebrul sau « Quijote », dar intr-o alta prezentare decat ce cunostea lumea pana atunci.
Spectacolul-concert pe muzica si versurile Adei Milea s-a jucat de cateva ori cu ceva vreme in urma la Green Hours si la Teatrul Odeon. Ii avea atunci in distributie pe Ada Milea - Don Quijote, Dorina Chiriac - Sancho Panza, Romulus Chiciuc (vioara), Adrian Cristescu (pian) si Bogdan Burlacianu (chitara). In spectacolul ce s-a jucat la Teatrul Act, au fost doar Ada Milea si Bogdan Burlacianu, refacand pe scena cuplul castigator din “Nasul” dupa Gogol, spectacol jucat cu mult succes la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu.
Ada Milea, asemeni copiilor, si-a facut o adevarata profesiune din joaca. De altfel, Don Quijote si Sancho Panza din acest spectacol asa si par, doi copii care se joaca. Pustiul cel mare e Don Quijote, care stabileste regulile: “Si-acuma ziceam ca plecam de acasa sa o gasim pe Dulcineea. Si tu, daca ai sa fii cuminte si ai sa te joci frumos, ai sa primesti la sfarsit o insula. De cateva ori Sancho spune ceva gen “piua” sau “vreau la mama” pentru ca el e cel care o incaseaza intodeauna. Cand aude ca urmeaza sa fie pedepsit cu 3100 de bice pentru ca nu o gasisera pe Dulcineea, Sancho se revolta: “Da’ ce-s prost? Ce-are Dulcineea cu pielea mea?”. Amenintat fiind ca nu-si mai capata insula, Sancho se lasa “capsat”: “Bine, fie, iti dau pielea mea, sa faci 3100 de gauri in ea”.
Cantecelele vesele ating subiecte grele, facandu-le insa un bine, iubirea fara speranta, suferinta sau chiar moartea devenind mai simpatice cand sunt infatisate de cei doi eroi. Cu o figura tragica Don Quijote ii descrie Dulcineei intr-o scrisoare de ce ar fi capabil sa faca din dragoste pentru ea. “Da’ de ce vrei sa te dai cu capul de stanci?” se-ngrozeste Sancho. “N-ai nici un motiv.” “Vreau sa vada ca daca pot face asa ceva cand n-am nici un motiv, de cate lucruri as fi in stare dac-as avea motiv!” “Atunci, da, ai un motiv”.
Dincolo de dragalasenia actorilor, sta cu siguranta o munca asidua. Sa-l transpui in muzica si versuri si sa-l faci pe Cervantes atat de credibil pentru publicul de azi, e mare lucru. Chiar tratat in aceasta cheie, nu atat comica, cat dulce-amara, se vede ca Ada Milea si-a facut temeinic temele atat in ceea ce priveste romanul, cat si epoca la care face referire. Exista, de pilda, un moment, in care Bogdan Burlacianu “interpreteaza” cu picioarele (la propriu, nu la figurat) un fragment de teatru cu papusi, folosindu-si talpile drept marionete, facind astfel trimitere la trupele ambulante ce jucau prin piete pe vremea lui Cervantes.
Ideea e ca aici am vrut sa ajung. Pana acum recunosc ca majoritatea lucrurilor descrise sunt copy-paste de pe nu_stiu_ce « sait », dar mi-a placut modul in care au fost prezentate, eu nu m-as fi descurcat asa bine. Dar partea cu talpile vreau sa o accentuez. Bogdan avea vreo 7 sosete(daca le-am numarat bine) intr-un picior si inca 3-4 in celalalt, si in timp ce canta(sau recita) se si incalta. Dupa ce « si-a imbracat » bine piciorusul, a inceput « sa-l dezbrace ». Nu stiu cat va imaginati ce era acolo, cant piciorul drept se supara pe cel stang si sosetuta zbura in mijlocul salii, insa noi ne-am distrat pe cinste.Poate am pus accentul pe o parte mai putin relevanta, insa a fost prea frumos sa nu ofer cateva randuri « sosetelor ».
As putea continua cu « parti frumoase » din « Quijote » pana nu as mai avea actiune, insa presupun ca majoritatea deja sunt plictisiti de articolul meu, asa ca inchei prin a va spune ca, daca auziti ca e « Quijote » by Ada Milea pe undeva, va recomand cu caldura sa mergeti. Citez din nou din articolul dupa acelasi nu_stiu_ce site : « Cine stie ? Poate, daca va jucati frumos, plecati acasa cu o insula. »

PEARL HARBOR

Scuze ca nu pot sa pun poze...are browserul meu o problema :(
Dar am pus cateva linkuri.
Asa,despre film :

Distributie :
Ben Affleck
- Capt. Rafe McCawley
Josh Hartnett
- Capt. Danny Walker
Kate Beckinsale
- Asistenta Evelyn Johnson
Cuba Gooding Jr.
- Ofiterul Doris Miller
Jon Voight
- Presedintele Franklin D. Roosevelt
Alec Baldwin
- Lt. Col. James Doolittle
Tom Sizemore
- Sgt. Earl Sistern
William Lee Scott
- Lt. Billy Thompson
Jennifer Garner
- Asistenta Sandra

Pearl Harbor, fost lansat pe 25 mai 2001 a fost regizat de Michael Bay, dupa un scenariu de Randall Wallace. Apartine genurilor razboi/drama/actiune si prezinta povestea clasica a atacului japonez asupra portului Pearl Harbor. Această zi, care a aruncat America în plin război, este redata într-un film despre patriotism şi dragoste,vazut prin ochii a doi prieteni din copilarie, acum ofiteri de Aviatie. Pentru ca SUA nu intrasera inca in razboi, Rafe este trimis impreuna cu aviatorii britanici in Europa, unde este impuscat.Crezandu-l mort, Danny incearca sa o consoleze pe iubita acestuia, Evelyn si cei doi devin foarte apropiati. Cand Rafe revine in tara, fostii prieteni devin dusmani si abia in mijlocul evenimentelor de la Pearl Harbor se pot apropia din nou. Dupa parerea mea, chiar daca o parte din poveste este previzibila, actorii au jucat bine,iar efectele speciale au fost bine realizate. Nu am gasit prea multe lucruri interesante despre film, dar cred ca este unul din filmele clasice de vazut. Dar va inteleg daca preferati ceva mai actual.

Aici e un clip de pe youtube cu scena destul de celebra cu Josh Hartnett si Kate Beckinsale :>
http://www.youtube.com/watch?v=9y4G6ugW0K4
A, si doua linkuri in caz ca vreti sa aflati mai multe… sau sa vedeti poze cu Ben Affleck :)
http://video.movies.go.com/pearlharbor/
http://www.imdb.com/title/tt0213149/

Atonement (2007)

Adevǎrul este cǎ m-am cam sǎturat de filme violente sau cu mizǎ cosmicǎ, unde ba este distrusǎ Terra, ba moare nu stiu ce preşedinte (de preferinţǎ american), ba apar teroriştii şi rad totul de pe faţa pamântului.“Atonement” este un cu totul altfel de film. în primul rând, nu este un film american, ci unul englezesc. In afarǎ de producǎtor (Universal Pictures), niciunul dintre actori nu pare a fi american, ceea ce elimina de la început necesitatea unor clişee şi accente de care ne-am plictisit deja.Apoi, “Atonement” este unul din puţinele filme care au fost realizate dupǎ romane de mare succes – in acest caz romanul “Atonement” al lui Ian McEwan, care scrie la fel de simplu şi profund ca viaţa însǎşi, nu încearcǎ sǎ-ţi facǎ nicidecum moralǎ şi nu încearcǎ sǎ fie de profunzimea Niagarei într-o zi cu soare.Dincolo de aceste consideraţii legate de originalitatea filmului sau a scenariului, “Atonement” este un eveniment. Unul dintre acele filme clasice pe care o sǎ-l revedeţi peste douǎzeci de ani şi o sǎ spuneţi cǎ a rǎmas o capodoperǎ. Pe lângǎ faptul cǎ respectǎ întru totul romanul original, inclusiv tehnica de flashback folositǎ de autor, filmul este atât de simplu realizat, încât te prinde fǎrǎ sǎ-ţi dai seama. In aparenţǎ, filmul vorbeşte despre o presupusǎ infracţiune şi despre un bildungsroman, despre intrarea în viaţǎ a unor tineri. Care intrare are loc atât de dramatic, încât surclaseaza pânǎ şi tragismul suprem al celui de-al doilea rǎzboi mondial. Dacǎ ar fi sǎ fac nişte asemǎnǎri, aş pune “Atonement” alǎturi de “Pe aripile vântului”(vedeti articolul Andreei). Pentru cǎ personajele fac totul din convingere, şi pentru cǎ sunt atât de umane, incât fac greşeli elementare, aşa cum cu toţii ne ducem viaţa zi de zi. Un act simplu, precum o mǎrturie falsǎ, poate schimba viaţa unor oameni, o poate distruge definitiv. “Atonement” nu este un film despre o penitenţǎ, mai degrabǎ este o capodoperǎ despre cât de scurtǎ şi de imprevizibilǎ poate fi existenţa umanǎ, şi despre necesitatea de a trǎi momentele care ţi-au fost date. Pentru cǎ a doua zi s-ar putea sǎ mori într-un accident banal şi sǎ laşi în urmǎ goluri pe care nu le vei mai umple niciodatǎ. Sau pentru cǎ viaţa te poate lua ca o palǎ de vânt de lângǎ cei dragi şi arunca în locuri din care nu te vei mai întoarce niciodatǎ. Aşa cǎ, de ce nu, trǎieşte-ţi clipa.

Si încearcǎ sǎ salvezi ce se poate salva, înainte ca imprevizibilul sǎ-ţi rǎpeascǎ pânǎ şi posibilitatea unor ore de fericire.

Iar regizorul Joe Right surprinde cu acurateţe diverse palete artistice, de la dramatismul retragerii engleze de la Dunkerque în al doilea rǎzboi mondial pânǎ la scene de dragoste atât de intime, încât le simţi extrem de personal.

Dincolo de aceste ferestre de oportunitate, “Atonement” rǎmâne un film de dragoste impresionant. O capodoperǎ, pe care trebuie sǎ vǎ faceţi timp sǎ o vedeţi. Fǎrǎ astfel de filme, cred cǎ am uita sǎ trǎim cu adevǎrat. La urma urmelor, “la vita e bella”…

De precizat cǎ acest articol este creat fǎrǎ sǎ fi stiut de articolul Simonei. A fost doar coincidentǎ sau o dovada a impactului pozitiv al acestui film! :)

Stardust

Superb! Un film cum nu am mai vazut demult.

Neil Gaiman demostreaza, inca o data, ca imaginatia lui este curata si fara limite. Povestea este originala incat ma gandesc ca autorul nu a citit/vizionat nimic inainte de a scrie aceasta povestire ori reuseste sa nu se lase influentat de nimic.
Ineditul nu vine numai din modul in care este structurata povestea ci si din personajele si artefactele ce le intalnim pe parcursul acesteia. De la modul ciudat in care se declanseaza povestea, pana la fiorosul pirat… cu o latura feminina bine dezvoltata sau acel “babilon candle”, totul te surprinde. De unde ma asteptam ca "Questul" sa fie cel al gasirii Stelei… Gaiman rezolva aceasta problema foarte rapid si astfel Tristan nu trece prin multe incercari pentru a-si atinge scopul, asa cum ne-am fi asteptat. Intr-o fractiune de secunda Tristan se vede pus in fata faptului implinit si problema lui este mai mult ceva de genul: “Ok! Aveam un plan pentru rezolvarea questului… dar nu unul pentru ce voi face dupa!”.

Poveste este foarte bine pusa la punct. Este o poveste de dragoste superba, presata cu umor de calitate, si are un final pe masura.

Intr-un cuvant: merita!!! Mergeti la cinema sa vedeti acest film… sau cumparati dvd-ul..... sau... dwd de pe internet :-" ;;) (mai usor asa si nici nu costa :P) .

Atonement

Este o extraordinara ecranizare a romanului lui Ian McEwan, „Ispasire”(de fapt asta este traducerea titlului „Atonement” in romana dar lasam la o parte incompetenta celor din mass-media care ii spun „Remuscare”). Este un film dramatic(si romantic) si se desfasoara cam in trei etape:in perioada interbelica,in timpul celui de-al doilea razboi mondial si perioada postbelica. Briony, fiica de 13 ani a familiei Tallis, observa povestea de dragoste dintre sora ei mai mare, Cecilia (Keira Knightley) si Robbie (James McAvoy),un tanar din patura inferioara a societatii cu un viitor in medicina, fiul menajerei lor. Brionny interpreteaza gresit jocurile de dragoste dintre cei doi si le da un alt sens. Aceasta confuzie va genera un sir de actiuni ce va schimba vietile tuturor.Pustoaica, ajunge sa-l toarne pe Robbie pentru un viol pe care el nu-l savarsise iar pana la urma ajunge in armata, zice-se mai bine decat sa putrezeasca in inchisoare. Filmul se încheie cu o Briony bătrînă, care a scris un roman pe care l-a dedicat celor doi care nu au apucat sa-si traiasca viata.Cei doi au fost victimele razboiului:Robbie moare de septicemie chiar in ultima zi de evacuare la Bray-Dunes iar Cecilia este omorata de o bomba.

E de remarcat imaginea de foarte buna caliatate,colorata ,vie cu cadre uimitoare si construite cu sens, ritmul maşinii de scris, păcănitul ei ameninţător, în contrapunct cu muzica melancolică a filmului,jonglerii cu timpul si spatiul foarte expresive si graitoare.A primit numeroase premii dintre care cele mai importante 2 globuri de aur pentru cea mai buna drama si cea mai buna coloana sonora.

Pelicula "Atonement" e una din cele mai bune dramatizari ale ultimilor ani. Filmul este o invitatie la lectura, in cazul in care nu ati citit romanul deja.

Pe Aripile Vantului

Toată lumea a auzit probabil despre filmul "Pe aripile vântului". Denumit în engleză Gone with the Wind, este unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei mondiale, bucurând de atunci şi până acum milioane de cinefili. Filmul, ecranizare a romanului omonim scris de Margaret Mitchell, prin tehnica cinematografică folosită devine primul film color de asemenea proporţii.

Se spune că filmul este mai bun decât cartea în ce priveşte exprimarea. Scenariul este bazat pe dramatismul unei lumi care piere definitiv din istorie, Lumea Sudului cu "părinţii iubitori ai negrilor sclavi" şi Lumea Nordului, lumea "liberalilor generoşi" care ştia ca muncitorul salariat poate fi exploatat mai bine decât robul. În agonia aceastei lumi care piere, avem personaje cu firi puternice şi lacome totodată, pasionaţi de a câştiga şi stăpâni ca Scarlett O'Hara şi Butler, care nu se dau înapoi de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.

Însă, total opusă acestor egoişti lacomi, dornici de înavuţire prin orice metodă, apare frumuseţea morală a Melaniei, fiinţa plină de bunătate, delicată şi de o eleganţă morală deosebită, ocrotindu-i pe toţi, fără deosebire, dar cel mai mult pe Ashley, soţul ei, pe care-l iubeşte necondiţionat: Ashley, acel om slab de înger, care nu ştie ce să facă, care nu-i poate spune "nu" pasionatei Scarlett O'Hara, şi pe care firava Melanie se vede nevoită să-l ia sub aripa sa, ocrotind-l. Scarlett O'Hara este poate o femeie diabolică, plină de defecte, uneori grav imorală, datorită caracterului său irlandez. Ea, Scarlett O'Hara, supravieţuieşte, nu se lasă zdrobită de această lume, fiindcă ea a reuşit să o iubească pe cea care i-a făcut cel mai mare rău, şi anume pe Melanie care i-a luat bărbatul visurilor ei, pe nevolnicul Ashley.

Acest film m-a impresionat prin faptul ca, in ciuda vechimii sale, a putut reprezenta scene foarte ample, ca aceea dinaintea atacului yankeu asupra Atlantei. Apare atunci un urias camp, plin de raniti si morti, scena dificila de realizat pentru anul 1939, cand a fost filmul produs. A primit, de asemenea, 10 premii Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor - Victor Fleming, Cea mai bună actriţă in rol principal - Vivien Leigh, Cea mai bună actriţă in rol secundar - Hattie McDaniel, Cel mai bun scenariu - Sidney Howard, Cea mai bună imagine si culoare - Ernest Haller, Ray Rennahan, Cea mai bună scenografie - Lyle R. Wheeler, Cel mai bun montaj - Hal C. Kern, James E. Newcom, Cea mai bună realizare in departamentul tehnic - Don Musgrave, Premiu onorific - William Cameron Menzies) si alte 5 nominalizari.

Roşu şi negru

Am fost anul trecut la spectacolul “Roşu şi Negru”, balet de Livia Teodorescu, după romanul lui Stendhal şi am rămas plăcut impresionată după vizionarea acestuia. Modern, cu rădăcini clasice, “Roşu şi Negru”, evidenţiază unele din cele mai importante teme de meditaţie asupra condiţiei umane: dragoste, credinţă şi datorie.
Spectacolul este încadrat în linia genului liric de balet şi s-a încercat o restabilire a comunicării între arta contemporană şi public.
Autorul a interpretat titlul astfel: roşu pentru cariera militară(culoarea roşie a uniformei militare napoleoniene), respectiv negru pentru cariera ecleziastică (culoarea neagră a hainei monahale). Personajul principal, Julien Sorel, ilustrează tulburarea şi dramatismul ascensiunii sociale care se încheie prin recunoaşterea valorilor fundamentale: iubirea şi sacrificiul. În final, Julien moare. Acţiunea se petrece în timpul apariţiei ideii de emancipare socială. Ideea este că te puteai afirma şi prin calităţi individuale excepţionale, nu doar cu ajutorul banilor sau prin titlurile nobiliare pe care le deţineai.
Muzica accentuează dramatismul acestei lucrărin lirice, cu caracter romantic, prin ritmuri, armonii şi culori timbrale. Astfel se creează o punte de comunicare directă cu publicul.
În continuare voi face un scurt rezumat. Acţiunea se petrece în Verrieres, un mic orăşel situat în munţi. Julien un baiat de nouăsprezece ani este angajat de domnnul Renal să aibă grijă de cei trei copii ai săi. Elisa, camerista familiei Renal, se îndrăgosteşte de tânăr, dar acesta respinge ideea căsătoriei. Încet, incet se înfiripă o aventură între Doamna de Renal şi Julien. Elisa observă povestea de dragoste a celor doi şi dezvăluie acest lucru lui Valenod. La rândul său acesta îi trimite o scrisoare Domnului de Renal pentru a-l informa cele petrecute. Julien este nevoit să plece şi este luat sub îngrijirea părintelui Pirard, care nu îi va da nici o scrisoare trimisă de Doamna de Renard. Întrebându-se dacă a fost cu totul uitat, el se întoarce înapoi la casa stăpânei sale, fiind urmărit de Domnul de Renal. În final Julien este osândit la moarte. Doamna de Renal moare la trei zile după uciderea lui Julien, îmbrăţişându-si cei trei copii ai săi.
Din distribuţie fac parte : Cristian Tarcea, care îl joacă pe pesonajul central: Julien Sorel
Alina Iacov - Doamna de Renal;
Felicia Serbanescu - Mathilde de La Mole;
Calin Hantiu (Constanta) - Domnul de Renal / Vicarul Frilair;
Şi alţii

The Rocky Horror Show

Text, muzica: Richard O'Brien

R: Alexander Hausvater

Cu: Marius Stanescu, Victor Bucur, Sanziana Tarta, Filip Ristovski, Igor Caras, Dana Rotaru, Silvia Launeanu, Matei Chioariu, Tica Alexe, Mirela Boureanu, Raluca Stoica.

'The Rocky Horror Show', semnat de Richard O'Brien este unul dintre cele mai controversate spectacole din lume si a avut premiera la Bucureşti, în Kristal Glam Club, punerea în scenă fiind o noutate pentru întreaga zonă a Europei de Est.

Musicalul aduce in prim-plan povestea fantastica in care ajung sa fie implicati, fara voia lor, tinerii logodnici Janet Weiss si Brad Majors. Celor doi, plecati in voiaj, li se strica masina seara, pe timp de furtuna, si sunt nevoiti sa caute ajutor la singura locuinta care pare sa se afle in zona. Intamplator (sau nu!) aceasta este castelul unui transsexual excentric, Dr. Frank'N Furter, pasionat de experimente stiintifice cel putin ciudate. Odata intrati pe usa, Janet si Brad se confrunta cu o serie de experiente socante si imprevizibile. Ei se trezesc in mijlocul unei petreceri , al carei punct de atractie il va constitui prezentarea, de catre Dr. Frank, a "creaturii" sale. Show-ul parodiaza filmele SF si horror, printre care si Frankenstein. Este vorba, pe scurt, despre o poveste colorata, incitanta, cu ironii subtile, pigmentata cu scene de senzualitate, in care muzica, dansul si jocul sunt egale ca importanta.

'The Rocky Horror Show' este un spectacol de teatru în care dansul şi muzica sunt cele mai importante. Mişcările actorilor, costumele şi machiajul creează un vârtej de culoare şi voie bună, răsturnările de situaţie şi umorul (uneori negru) fiind cele mai importante aspecte ale spectacolului. Arta adevărată este posibilă doar atunci când spectatorul uită de sine şi intră în jocul pe care regizorul, compozitorul sau pictorul l-a conceput.