22 aprilie, ora 18. In jumatate de ora incepea ora de desen. Afara ploua in asa hal incat nici acasa nu as fi plecat sa ma arunc in pat sa dorm, insa mi-am strans lucrurile si am iesit din clasa. Si nu, nu am mers acasa, am mers prin ploaie(sau mai bine zis am alergat) pana pe Victoriei. De ce ? Pentru ca venise Ada Milea in capitala, la Teatrul ACT, cu celebrul sau « Quijote », dar intr-o alta prezentare decat ce cunostea lumea pana atunci.
Spectacolul-concert pe muzica si versurile Adei Milea s-a jucat de cateva ori cu ceva vreme in urma la Green Hours si la Teatrul Odeon. Ii avea atunci in distributie pe Ada Milea - Don Quijote, Dorina Chiriac - Sancho Panza, Romulus Chiciuc (vioara), Adrian Cristescu (pian) si Bogdan Burlacianu (chitara). In spectacolul ce s-a jucat la Teatrul Act, au fost doar Ada Milea si Bogdan Burlacianu, refacand pe scena cuplul castigator din “Nasul” dupa Gogol, spectacol jucat cu mult succes la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu.
Ada Milea, asemeni copiilor, si-a facut o adevarata profesiune din joaca. De altfel, Don Quijote si Sancho Panza din acest spectacol asa si par, doi copii care se joaca. Pustiul cel mare e Don Quijote, care stabileste regulile: “Si-acuma ziceam ca plecam de acasa sa o gasim pe Dulcineea. Si tu, daca ai sa fii cuminte si ai sa te joci frumos, ai sa primesti la sfarsit o insula. De cateva ori Sancho spune ceva gen “piua” sau “vreau la mama” pentru ca el e cel care o incaseaza intodeauna. Cand aude ca urmeaza sa fie pedepsit cu 3100 de bice pentru ca nu o gasisera pe Dulcineea, Sancho se revolta: “Da’ ce-s prost? Ce-are Dulcineea cu pielea mea?”. Amenintat fiind ca nu-si mai capata insula, Sancho se lasa “capsat”: “Bine, fie, iti dau pielea mea, sa faci 3100 de gauri in ea”.
Cantecelele vesele ating subiecte grele, facandu-le insa un bine, iubirea fara speranta, suferinta sau chiar moartea devenind mai simpatice cand sunt infatisate de cei doi eroi. Cu o figura tragica Don Quijote ii descrie Dulcineei intr-o scrisoare de ce ar fi capabil sa faca din dragoste pentru ea. “Da’ de ce vrei sa te dai cu capul de stanci?” se-ngrozeste Sancho. “N-ai nici un motiv.” “Vreau sa vada ca daca pot face asa ceva cand n-am nici un motiv, de cate lucruri as fi in stare dac-as avea motiv!” “Atunci, da, ai un motiv”.
Dincolo de dragalasenia actorilor, sta cu siguranta o munca asidua. Sa-l transpui in muzica si versuri si sa-l faci pe Cervantes atat de credibil pentru publicul de azi, e mare lucru. Chiar tratat in aceasta cheie, nu atat comica, cat dulce-amara, se vede ca Ada Milea si-a facut temeinic temele atat in ceea ce priveste romanul, cat si epoca la care face referire. Exista, de pilda, un moment, in care Bogdan Burlacianu “interpreteaza” cu picioarele (la propriu, nu la figurat) un fragment de teatru cu papusi, folosindu-si talpile drept marionete, facind astfel trimitere la trupele ambulante ce jucau prin piete pe vremea lui Cervantes.
Ideea e ca aici am vrut sa ajung. Pana acum recunosc ca majoritatea lucrurilor descrise sunt copy-paste de pe nu_stiu_ce « sait », dar mi-a placut modul in care au fost prezentate, eu nu m-as fi descurcat asa bine. Dar partea cu talpile vreau sa o accentuez. Bogdan avea vreo 7 sosete(daca le-am numarat bine) intr-un picior si inca 3-4 in celalalt, si in timp ce canta(sau recita) se si incalta. Dupa ce « si-a imbracat » bine piciorusul, a inceput « sa-l dezbrace ». Nu stiu cat va imaginati ce era acolo, cant piciorul drept se supara pe cel stang si sosetuta zbura in mijlocul salii, insa noi ne-am distrat pe cinste.Poate am pus accentul pe o parte mai putin relevanta, insa a fost prea frumos sa nu ofer cateva randuri « sosetelor ».
As putea continua cu « parti frumoase » din « Quijote » pana nu as mai avea actiune, insa presupun ca majoritatea deja sunt plictisiti de articolul meu, asa ca inchei prin a va spune ca, daca auziti ca e « Quijote » by Ada Milea pe undeva, va recomand cu caldura sa mergeti. Citez din nou din articolul dupa acelasi nu_stiu_ce site : « Cine stie ? Poate, daca va jucati frumos, plecati acasa cu o insula. »
Spectacolul-concert pe muzica si versurile Adei Milea s-a jucat de cateva ori cu ceva vreme in urma la Green Hours si la Teatrul Odeon. Ii avea atunci in distributie pe Ada Milea - Don Quijote, Dorina Chiriac - Sancho Panza, Romulus Chiciuc (vioara), Adrian Cristescu (pian) si Bogdan Burlacianu (chitara). In spectacolul ce s-a jucat la Teatrul Act, au fost doar Ada Milea si Bogdan Burlacianu, refacand pe scena cuplul castigator din “Nasul” dupa Gogol, spectacol jucat cu mult succes la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu.
Ada Milea, asemeni copiilor, si-a facut o adevarata profesiune din joaca. De altfel, Don Quijote si Sancho Panza din acest spectacol asa si par, doi copii care se joaca. Pustiul cel mare e Don Quijote, care stabileste regulile: “Si-acuma ziceam ca plecam de acasa sa o gasim pe Dulcineea. Si tu, daca ai sa fii cuminte si ai sa te joci frumos, ai sa primesti la sfarsit o insula. De cateva ori Sancho spune ceva gen “piua” sau “vreau la mama” pentru ca el e cel care o incaseaza intodeauna. Cand aude ca urmeaza sa fie pedepsit cu 3100 de bice pentru ca nu o gasisera pe Dulcineea, Sancho se revolta: “Da’ ce-s prost? Ce-are Dulcineea cu pielea mea?”. Amenintat fiind ca nu-si mai capata insula, Sancho se lasa “capsat”: “Bine, fie, iti dau pielea mea, sa faci 3100 de gauri in ea”.
Cantecelele vesele ating subiecte grele, facandu-le insa un bine, iubirea fara speranta, suferinta sau chiar moartea devenind mai simpatice cand sunt infatisate de cei doi eroi. Cu o figura tragica Don Quijote ii descrie Dulcineei intr-o scrisoare de ce ar fi capabil sa faca din dragoste pentru ea. “Da’ de ce vrei sa te dai cu capul de stanci?” se-ngrozeste Sancho. “N-ai nici un motiv.” “Vreau sa vada ca daca pot face asa ceva cand n-am nici un motiv, de cate lucruri as fi in stare dac-as avea motiv!” “Atunci, da, ai un motiv”.
Dincolo de dragalasenia actorilor, sta cu siguranta o munca asidua. Sa-l transpui in muzica si versuri si sa-l faci pe Cervantes atat de credibil pentru publicul de azi, e mare lucru. Chiar tratat in aceasta cheie, nu atat comica, cat dulce-amara, se vede ca Ada Milea si-a facut temeinic temele atat in ceea ce priveste romanul, cat si epoca la care face referire. Exista, de pilda, un moment, in care Bogdan Burlacianu “interpreteaza” cu picioarele (la propriu, nu la figurat) un fragment de teatru cu papusi, folosindu-si talpile drept marionete, facind astfel trimitere la trupele ambulante ce jucau prin piete pe vremea lui Cervantes.
Ideea e ca aici am vrut sa ajung. Pana acum recunosc ca majoritatea lucrurilor descrise sunt copy-paste de pe nu_stiu_ce « sait », dar mi-a placut modul in care au fost prezentate, eu nu m-as fi descurcat asa bine. Dar partea cu talpile vreau sa o accentuez. Bogdan avea vreo 7 sosete(daca le-am numarat bine) intr-un picior si inca 3-4 in celalalt, si in timp ce canta(sau recita) se si incalta. Dupa ce « si-a imbracat » bine piciorusul, a inceput « sa-l dezbrace ». Nu stiu cat va imaginati ce era acolo, cant piciorul drept se supara pe cel stang si sosetuta zbura in mijlocul salii, insa noi ne-am distrat pe cinste.Poate am pus accentul pe o parte mai putin relevanta, insa a fost prea frumos sa nu ofer cateva randuri « sosetelor ».
As putea continua cu « parti frumoase » din « Quijote » pana nu as mai avea actiune, insa presupun ca majoritatea deja sunt plictisiti de articolul meu, asa ca inchei prin a va spune ca, daca auziti ca e « Quijote » by Ada Milea pe undeva, va recomand cu caldura sa mergeti. Citez din nou din articolul dupa acelasi nu_stiu_ce site : « Cine stie ? Poate, daca va jucati frumos, plecati acasa cu o insula. »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu