Caricatura

Wikipedia:Caricatura este un gen aparte al artelor vizuale, de obicei un desen, deşi poate fi executată şi în alte tehnici, care reprezintă o persoană sau o situaţie printr-o exagerarea intenţionată a unor trăsături sau caracteristici, în scopul satirizării, ridiculizării sau atragerii atenţiei.

Funcţiile esenţiale ale caricaturii sunt de a destinde, de a amuza şi a atrage atenţia, dar şi de a echilibra estetica vizuală a oricărei pagini tipărite şi, nu în ultimă instanţă, de a ilumina prin relevanţă. O caricatură reuşită poate avea o ţintă directă şi poate fi mai elocventă decât multe alte mijloace vizuale sau auditive complexe şi/sau sofisticate. Caricatura de calitate esenţializează într-o singură formă vizuală ceea ce nu poate fi rostit de numeroase cuvinte sau discursuri întregi.


nca o provocare pe care o lansez. este sau nu este arta?

Iluzii optice

Procedeele de obtinere a iluziilor optice sunt diverse : pictura, desen, fotografie, imbinare de umbre. Nu se remarca prn calitatea imaginilor ci prin originalitate.
Iluzia este perceptia falsa a unui obiect, care, spre deosebire de halucinatie, are loc in prezenta obiectului. Totusi, perceptiile eronate sunt considerate iluzii numai daca sunt valabile pentru un numar foarte mare de indivizi.
Ce legatura au iluziile cu arta? Ei bine, legatura apare atunci cand in aceeasi imagine putem identifica mai multe personaje/obiecte(concentrandu-ne asupra unor elemente diferite sau privind din anumite unghiuri). Eu consider ca arta consta in felul in care sunt imbinate elementele si culorile.

Arhitectură gotică

Catedrala din Reims

Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum şi cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea şi încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp şi spaţiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în Portugalia şi din Slovenia până în Norvegia, Suedia şi Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică şi a fost succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renaşterea, începută în Florenţa secolului al XV-lea.

Exemple de arhitectură gotică

Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecţie longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, şi arcul de susţinere al ogivei, aşa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât şi în alte forme ornamentale.

Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de da o altă dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenţei detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.

În Anglia, la începutul secolului al 19-lea, goticul cunoaşte o re-evaluare şi o nouă recunoaştere, de fapt o "renaştere" denumită gotic renăscut (conform termenului original folosit în engleză, Gothic Revival architecture) sau neo-gotic, producând clădiri memorabile, dintre care Palatul Westminster, care a fost total refăcut după devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic revival. Mai târziu, la sfârşitul aceluiaşi secol şi începutul secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă "tresărire de orgoliu", producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neo-gotic, în locuri foarte diferite ale lumii, aşa cum ar fi Canada, Filipine, Germania, India, Norvegia, România, Statele Unite ale Americii şi Ungaria.

Catedrala din Coutance, Franţa

Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, originase odată cu construcţia numită Saint Denis Basilica, biserica abaţiei bisericii din Saint-Denis, din apropierea Parisului, caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să creeze o reprezentare fizică a sfântului Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate şi liniaritate impunătoare. Asfel, faţada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani mai târziu.

Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominaţie a romanicului, îşi face apariţia un nou stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care dispreţuiau această artă, văzută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuţi "barbari" ai sfîrşitului antichităţii.În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creaţii ale geniului uman. Monumentele romanice le păreau arhitecţilor secolului al XII-lea greoaie, masive şi întunecate, datorită ferestrelor puţine şi înguste. Arhitecţii goticului au revoluţionat viziunea spaţială romanicului prin două invenţii: ogiva şi arcul de susţinere (arc boutant).Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frînt, sau ogiva, la care presiunea verticală este mult mai redusă.Meşterii înălţau pe patru coloane, dispuse in plan pătrat, câte două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este susţinut de două coloane diagonal opuse.Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obţine o construcţie foarte solidă, capabilă să susţină, prin încrucisarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de susţinere, cealalta invenţie, sprijină, din exterior, peretii înalţi ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea laterală a bolţilor. Aceste soluţii au îngăduit o nouă organizare a spaţiului bisericii, în care planul cu o navă este cel mai raspandit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de înălţime ameţitoare, al cărui varf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi în Belgia catedrala din Anvers.Primele catedrale gotice au apărut în inima Franţei, pe domeniul regal. Cea dintâi este biserica abaţială de la Saint-Denis din Paris, inălţată în deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au urmat, intre 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea, cu cinci nave si o faţadă admirabilă.Întregul ansamblu degajă echilibru şi armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din Franta.În sfârşit, cea mai frumoasă rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de încoronare a regilor Franţei. În Germania, goticul pătrunde mai tarziu, influenţat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute opere gotice sunt:domurile din Koln, Nurnberg si Bamberg. Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii-hală", cu trei nave de înălţimi egale.În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscută pe continent.Principalele edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln şi Salisbury.Şi Spania stă sub influenţa goticului francez, adus de pelerinii sositi în Peninsula Iberică de dincolo de Munţii Pirinei.Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos si Toledo.În sfârşit,Italia rămâne refractară inovaţiilor gotice,datorită puternicei rezistenţe a influenţtelor bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din Peninsula Italică este domul din Milano,înălţat pe parcursul a cinci secole,al doilea mare monument religios din lumea creştină, dupa catedrala Sf. Petru din Roma.În schimb, Italia, mai mult decat orice altă ţară europeană, a dat admirabile monumente gotice în arhitectura civilă.Zeci de palate comunale din oraşele italiene preiau elementele stilului, ce le oferă eleganţă şi armonie.Printre cele mai faimoase edificii civile se număra Palatul Dogilor din Veneţia şi admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeaşi cetate din lagună.

Pictura in ulei = ramura a artei

Daca primul post a fost despre "arta underground" ... acum voi o tehnica prin care s-au creeat unele dintre cele mai mari opere de arta care au ramas in constiina tuturor , opere recunoscute pe plan mondial, cunoscute de fiecare dintre noi si care, daca nu v-au starnit interesul pana acum, poate acest articol o va face. Un exemplu il reprezinta pictura in ulei a marelui Leonardo Da Vinci intitulata "Mona Lisa" (sau " Gioconda ") , realizata intre anii 1503-1506.Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Tabloul reprezinta o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat, fiind inca vizionat la muzel Luvru de la Paris, fiind atracţia principală pentru orice vizitator.

Pictura este materia dominantă utilizată de către pictori şi care pune în aplicare diferite materiale (pigmenţi en pudră, guaşe, uleiuri, acrylic, cerneală, etc.) destinată exprimării personale si creerii operelor de artă. Cuvîntul pictură denumeşte de asemenea si opera însăşi creată cu această tehnică.

Pictura în ulei reprezintă o tehnică artistică care este efectuată pe suprafeţe foarte diferite, variind de la pânză, la panele de lemn şi până la perete, care constă din aplicarea unui vopsele bazate pe un pigment înglobat într-un mediu de bază care este un ulei vegetal rezistent la intemperii şi la acţiunea de eroziune a aerului şi luminii. Cel mai frecvent ulei vegetal folosit în Europa modernă timpurie era un ulei vegetal de in. Ocazional se mai pot folosi şi alte uleiuri vegetale, dintre care cel de mac sau de nucă erau mai frecvent utilizate.

Mona Lisa, pictură în ulei pe un panel de lemn, Leonardo da Vinci.

Uleiul nu se usucă prin evaporare, aşa cum se întâmplă în cazul majorităţii vopselelor diferitelor tehnici artistice bazate pe dizolvarea unui pigment într-o soluţie apoasă, ci prin oxidare. Uscarea vopselelor bazate pe ulei se face între o zi până la două săptămâni, dar întreaga pictură devine destul de uscată după câteva luni, diferind după tipul de ulei folosit, tuşa personală şi stilul personal de acoperire a suprafeţei al unui pictor anume, fiind respectiv o funcţie de condiţiile aerobe şi de iluminare în care pictura este menţinută şi/sau conservată.

La Donna Velata, pictată în 1516, pictură în ulei pe un panel de lemn, Raphael.

Este intresant că profesioniştii recondiţionării operelor de artă nu consideră o pictură în ulei cu adevărat uscată până nu atinge venerabila vârstă de 60 - 80 de ani. Gradul de uscare, consistenţa vopselelor folosite, compoziţia chimică, respectiv gradul de oxidarea al uleiului care este la baza vopselelor sunt tot atâtea elemente esenţiale în stabilirea vechimii şi autenticităţii unei opere de artă pictată folosind această tehnică artistică.

Rostul unificator al haosului

Haosul...un cuvant mare,suficient de mare incat simti nevoia sa-l rupi in bucati mai mici inainte sa il inghiti,atat de gol si de plin cum este el.In mod definitiv haosul este mai vizibil prezent intre noi decat Dumnezeu care si el ar trebui sa fie in tot si in toate.Ne-am putea pune intrebarea daca nu cumva cele doua notiuni se suprapun,dar ele nu o fac pentru ca mai degraba Dumnezeu este in haos decat haosul in Dumnezeu,sau asa imi place mie sa cred...Am zis si eu cateva randuri despre haos incercand poate sa astern un covor mai moale peste un platou zimtat de conuri vulcanice neregulate sperand ca poate acele de piatra nu vor trece direct prin jugulara intregii polemici.Oricat as incerca acum mai am nevoie de inca ceva pe care s-ar putea sa nu-l dobandesc niciodata ca sa pot vorbi despre haos in cunostinta de cauza.
In mod simplu de inteles notiunea de haos a bantuit omul din cele mai vechi timpuri si bantuie in continuare aproape nestingherit si astazi.Noi ducem o lupta mai mult sau mai putin zadarnica cu el din motive vag deslusite.Prima oara cand am auzit de haos a fost cand mama imi citea Legendele Olimpului inainte sa adorm.(E printre lucrurile care ma fac sa o iubesc cel mai mult pe mama).Haosul e inainte de toate si in mod ciudat el pluteste undeva nu chiar departe de planul existential,controland in necontrolarea sa porpriul destin strans legat dealtfel si de al nostru.Si totusi nici haosul nu este atat de vizibil defapt...
La inceputul secolului XX un danez pe nume Niels Bohr si o serie de alti cercetatori printre care trebuie mentionat si Max Planck sau Schrodinger puneau bazele unei asa numite "mecanici cuantice".Cel mai cunoscut lucru legat de mecanica cuantica(neinteleasa intru totul nici astazi) este ca ea admite posibilitatea inregistrarii la nivel cuantic a oricarui eveniment cu o probabilitate specifica,lucru mai mult sau mai putin adevarat si pe planul existential curent.Dar in afara de Niels Bohr si Schrodinger a mai existat un om de stiinta ciufulit si mustacios cu un accent amuzant german care nu are nevoie in general de prea multe prezentari...Albert Einstein.El spunea pe atunci "Dumnezeu nu joaca zaruri" si sustinea asta cu teoria relativitatii.In ciuda faptului ca Niels Bohr si Einstein au fost bun prieteni pana la sfarsitul vietii lor unificarea celor 2 concepte ramane o piatra de incercare uriasa pentru stiinta zilelor noastre,incercarea de a impaca haosul cu ordinea...o incercare de altfel mai mult sau mai putin zadarnica
Daca ati avut rabdare sa cititi ce am scris pana acum ,cred ca este momentul sa explic ce legatura are asta cu tema blogului nostru.
In anul 2007 ,Premiul Nobel pentru Chimie i-a fost accordat profesorului universitar Gerhard Ertl de la Institutul Fritz-Haber al Universitatii Max Planck din Berlin pentru studiile sale despre chimia suprafetelor.
In studiul catalizei reactiei de oxidare catalitica a monoxidului de carbon pe suprafete de platina la diferite temperaturi si presiuni a obtinut urmatoarele imagini la microscop.


respectiv :

Cum majoritatea ultimelor postari puneau intrebarea existentei sau nu a unei arte stradale sau culinare sau caligrafice eu pot sa spun ca aici nu este vorba de arta,nefiind vorba de un proces de creatie,aici este vorba despre Dumnezeu si cateva molecule de CO si O pe o membrana de un nanometru de catalizator de platina la diverse temperaturi.Tot mecanica cuantica aduce si ideea modificari unui "experiment" doar prin observare,si deci a alterarii rezultatului.Mie imi da de gandit asta,imi da de gandit daca nu cumva avem datoria sa fim capabili sa observam,sa discernem si poate chiar sa judecam dar numai in cunostinta de cauza.

La sfarsitul prezentarii insa,Gerhard Ertl a identificat exact aceleasi elemente:spiralele,undele si haosul intr-o lucrare de Van Gogh...similaritatile sunt mai mult decat vizibile.
Iata deci ca in mod ciudat aceleasi concluzii pot fi trase despre existenta atat dintr-o lucrare stiintifica cat si dintr-una artistica,pe cai inevitabil diferite dar poate nu ireconciliabile asa cum multora le place sa creada.Haosul se gaseste intr-adevar in toate si iata ca Dumnezeu se gaseste in haos,Dumnezeu prin harurile oferite acestor 2 oameni,atat de diferite si totusi...

Ce credeti este sau nu o arta??

Am gasit aceasta poza intamplator pe net si am decis sa o pun pentru a destinde putin atmosfera si in plus ca sa fiu in ton cu Alexandru care a abordat subiectul culinar chiar daca nu prea are legatura cu arta in sine.

P.S.: nu am pus-o de dragul de a o pune dar este deosebit realizata.Sper sa va placa!!!

CE ESTE ARTA

In dictionar, arta este o forma a activitatii umane, prin care se realizeaza imagini expresive, capabile sa trezeasca emotii. Arta nu inseamna doar literatura si muzica, pictura si arhitectura, ci si gastronomie si gradinarit. Sunt numeroase domeniile in care cuvantul arta este luat in intelesul sau de abilitate si maiestrie. De aceea si suntem tentati sa judecam o opera de arta exclusiv prin intermediul acestui inteles si sa afirmam ritos ca: „Si eu faceam mai bine”. Arta nu presupune doar abilitate, ci si idee, fantezie, capacitate de sinteza si de analiza, si, nu in ultimul rand, un mixaj bine dozat de frumos si sensibilitate.
Cum oamenii sunt atat de diferiti, este firesc ca si perceptia fiecaruia despre ceea ce este frumos sa fie diferita. Sa ne amintim de zicala: „Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie”. Dar daca suntem de acord ca fiecare are un gust propriu, tot asa trebuie sa intelegem ca frumosul trebuie recunoscut si acceptat de toata lumea si ca arta incearca sa redea frumosul chiar acolo unde nu te-ai astepta sa-l gasesti. O intrebare frecventa pe care ne-o punem este daca o opera de arta ne place sau nu, si de ce. Gustul fiecaruia si educatia sunt factori determinanti.

Va rog sa va exprimati ideile. V-am lansat aceasta provocare pt a reusi sa dam gasim un raspuns potrivit intrebarilor repetate ale domnului profesor, vizand acest aspect.