luni, 5 mai 2008

Teatrul japonez



Kabuki este un gen de teatru tradiţional japonez, originea numelui trăgându-se din verbul kabuku, care înseamnă a fi excentric, ieşit din comun sau din limitele bunului simţ. Începuturile sale se regăsesc în primii ani ai secolului al XVII-lea, perioada cunoscută sub denumirea de kabuki-odori. Prima interpretă a genului a fost Kuni, care a dansat în travestit, îmbrăcându-se în nişte straie bărbăteşti mai ciudate. În istoria kabuki, artista apare sub numele de Izumo no Okuni (Okuni din Izumo).








Când teatrul a devenit popular, mai multe grupuri de curtezane au început să-l imite, noua formă intitulându-se Onna-kabuki (kabuki feminin). Spectacolele au fost susţinute atât în Kyoto, cât şi-n Edo(actualul Tokio) sau în alte regiuni ale Japoniei. În 1629, însă, a apărut un ordin care interzicea acest tip de spectacol pe motiv că morala publică era afectată. Astfel, încet-încet, Onna-kabuki a dispărut, iar oamenii şi-au orientat interesul către wakashu-kabuki, interpretat de băieţi până la vârsta primului bărbierit. Dar cum şi eu au reuşit să afecteze morala, în 1652 a fost emis un nou ordin de interdicţie.











A urmat perioada yaro-kabuki, artiştii fiind de această dată bărbaţi maturi, după care a început onnagata (bărbaţi interpretând roluri feminine). Erau anii în care şarmul personal era considerat mai important decât talentul actoricesc. A venit rândul wagoto şi genroku să fie la modă (1688-1704), kabuki înflorind în Edo şi Kamigata (Tokio şi Osaka).
Trebuie amintit faptul că in această formă de teatru japonez un rol semnificativ îl avea machiajul şi măştile care ajutau la o mai bună exprimare a trăirilor personajelor.




Aceasta forma de teatru japonez are totodata si caracter sincretic,impletindu-se cu muzica si dans. Datorita tocmai acestui caracter sincretic(impletirea artelor) Kabuki a fost considerata opera japoneza.


Kabuki se pare ca isi are originea in Ningyo-joruri(teatru de papusi),primele manifestari de Kabuki fiind de fapt o adaptare a pieselor cu marionete.


Desi ar mai fi multe de spus ma opresc in incercarea de a nu plictisi.Am ales acest subiect intrucat am vrut sa arat ca manifestarile artistice din Extremul Orient nu sunt cu nimic mai prejos decat cele europene.


5 comentarii:

Yilmaz spunea...

Interesant articol. Dar nu prea inteleg in ce mod era afectata morala publica?

BOGDAN TEODORESCU spunea...

Asteptam cu totii explicatiile autorului, care se presupune ca este un initiat in teatrul japonez!

Patlagea spunea...

Poate ca intamplarea face sa fiu un impatimit al artei si culturii japoneze,insa voi incerca sa dau un raspuns.In primele piese de Kabuki subiectele erau considerate a fi tabu(sinuciderea,adulteru,furtul), ele socand mare parte populatiei inca conservatoare pe atunci.De fapt Kabuki prezenta initial viata razvratitilor si a nelegiuitilor.

nicole spunea...

Interesant! Nu stiam ca la inceput Kabuki era jucat de femei... (:

Alex B spunea...

Intradevar manifestarile artistice din Extremul Orient impresioneaza cel putin la fel de mult ca cele din Europoa.Foarte bun articolul si te asteptam cu mai multe lucruri despre arta si cultura japoneza...daca tot esti un initiat.