Stim cu totii despre artele culinare (arta de a gati, in care oameni isi dovedesc intregul spirit de bucatar si prepara fel de fel de mancaruri extravagante sau simple si delicioase). Dar nimeni nu vorbeste mult despre arta de a manca. Bine, bucatarii gatesc, aceasta este o arta, dar cineva trebui sa beneficieze de roadele puse la dispozitie. Astfel s-a nascut arta de a manca.
“Comuniunea intima cu savoarea fiintei”, despre care vorbeste Mihai Sora, pofta ca “deschidere spre lume”, masa ca ritual, specificul geografic al alimentatiei se leaga in lecturile lui Dan Arsenie cu fragilitatea fiintei convertita in forta si credinta (foamea ca nevoie de viata, dar si de arta, foamea de ideal, de Dumnezeu, de iubire etc.), de insumarea senzoriala - tactil, vizual, olfactiv - ca microcosm, la ideea hranei ca “vis al Materiei” (”suntem visatori activi, iar materia nu-i altceva decat pasta, plamada viselor noastre”) sau de legatura alchimica a celor patru elemente in bolul de pe masa: “supele si ciorbele sunt marile si lacurile acestui vast peisaj care este masa. Participare la un cosmos devenit sensibil. Pentru copii, o farfurie de supa cu crotoane este ca o mare vapoare.”
Trimiteri subtile la cutare sinestezii rimbaldiene (”culoare a sublimului, albastrul nu e comestibil”), transferul abil al contemplatiei in ingurgitare (”se poate manca sau bea un peisaj?”). Imaginea retetei culinare exclusiv ca un act de comedie, niciodata de drama sau tragedie.
